Autoritățile din Mexic au declarat că analizează cazul unei femei în vârstă de 32 de ani, cadru medical, care a fost internată în spital, după ce a primit vaccinul Pfizer-BioNTech, scrie Reuters.
Doctorița, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost internat în secția de Terapie Intensivă a unui spital public din statul Nuevo Leon, după ce a suferit convulsii, dificultăți de respirație și o erupție pe piele.
„Diagnosticul inițial este encefalomielită”, a transmis Ministerul Sănătății, vineri seară, citat de Aleph News. Encefalomielita este o inflamație a creierului și a măduvei spinării.
Oficialii ministerului au precizat că medicul are antecedente de reacții alergice și au spus că nu există dovezi din studiile clinice că cineva a dezvoltat o inflamație a creierului după aplicarea vaccinului.
Vaticanul, cel mai mic stat suveran din lume, ar urma să primească suficiente doze de vaccin COVID-19 în zilele următoare pentru a-și inocula toți lucrătorii și rezidenții, se arată într-un comunicat emis sâmbătă, 2 ianuarie.
Vaticanul are aproximativ 450 de locuitori, inclusiv Papa Francisc, în timp ce câteva sute de angajați locuiesc în Roma, care înconjoară orașul-stat.
Este probabil ca vaccinurile să ajungă în stat în a doua săptămână a lunii ianuarie în cantitate suficientă pentru a acoperi nevoile Sfântului Scaun și ale statului Vatican”, se menționează în comunicat.
Sfântul Scaun este organul de conducere al Bisericii Romano-Catolice care funcționează pe teritoriul Vaticanului.
Vaticanul a declarat că a cumpărat un frigider special pentru a stoca dozele ceea ce ar putea însemna că va folosi vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech, care trebuie păstrat la aproximativ minus 70 de grade Celsius.
Vaccinările vor începe în a doua jumătate a lunii ianuarie, prioritate având personalul din domeniul sănătății și siguranță publică, persoanele în vârstă și personalul aflat în contact frecvent cu publicul, mai anunță autoritățile din Vatican. Vaccinurile vor fi administrate în mod voluntar, potrivit sursei citate.